C***** N****** P*** P*****
PetentH*** C******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** N****** P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul H*** C******, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PSBY nr.010533/06.08.2017 întocmit de I.P.J. Sibiu – Postul de Poliţie Nocrich, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 44 ore, în următoarele domenii: efectuarea şi întreţinerea curăţeniei în parcuri, cimitire, zone verzi; asigurarea curăţeniei pe drumurile publice precum şi pe aleile de acces pietonal şi auto; acţiuni de deszăpezire pe trotuare; întreţinerea locurilor de agrement; activităţi în folosul grădiniţelor şi al şcolilor; alte activităţi considerate utile în funcţie de necesităţi şi de potenţialul contravenientului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de formulare a căii de atac cererea se depune la Judecătoria Agnita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22 ianuarie 2019.
Hotarare 7/2019 din 22.01.2019Amână cauza la 22.01.2019 faţă de lipsa de procedură cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018