A******* G***** T*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
IntimatAdmite, în parte, plângerea contraventională formulată de petentul , A******* G***** T***** , împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PMMX, nr. 132423 din data de 14.10.2017, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ. Dispune anularea în parte a procesului verbal de contravenţie, seria PMMX, nr. 132423 din data de 14.10.2017, în ce priveşte contravenţia prevăzută de art.48 din O.U.G. nr.195/2002 republicată , sancţionată prin dispoziţiile art.102 alin.3 lit.e) din acelaşi act normativ . Menţine în rest dispozitiile din procesul verbal de contravenţie menţionat. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare .Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 16.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin intermediul grefei instanţei .
Hotarare 8030/2020 din 16.10.2020Amana pronuntarea cauzei la data de 16.10.2020 , prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020In vederea efectuării adresei solicitate catre IPJ MARAMARMUREŞ
Incheiere de sedinta din 10.07.2020In vederea respectarii dreptului la aparare
Incheiere de sedinta din 26.06.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători nr. 417/24.03.2020 şi al Hotărârii nr. 26/30.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de plin drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.
Având în vedere Decizia din data de 29.01.2020 a Colectivului de judecători şi a personalului auxiliar din cadrul Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a decis suspendarea activităţii pe perioadă nedeterminată cu excepţia cauzelor urgente, pentru motivele indicate de către Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş în hotărârea nr. 2 din data de 29.01.2020 , dispune amânarea soluţionării prezentei cauze şi acorda termen la data de 10.04.2020
Incheiere de sedinta din 31.01.2020In vederea revenirii cu adresa către intimat pentru a comunica cd-ul continand inregistrarea faptei , urmand ca acesta sa fie comunicat cu petentul
Incheiere de sedinta din 01.11.2019In vederea emiterii adresei catre Primaria Vama, jud. Satu Mare pentru a comunica originalul procesului verbal de contraventie
Incheiere de sedinta din 21.06.2019In vederea comunicarii cd-ului depus de catre intimat cu petentul
Incheiere de sedinta din 05.04.2019se emite adresă la intimat
Incheiere de sedinta din 25.01.2019In vederea emiterii adresei solicitate
Incheiere de sedinta din 19.10.2018