P****** C*****
ReclamantS* S******** I************ S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul P****** C*****, în contradictoriu cu pârâta SC. „Spartanii International” SRL, cu sediul în Bucureşti, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând diferenţe drepturi salariale nete restante aferente perioadei 29 martie 2017-30 iunie 2018, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi daune interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente acestora până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând contravaloarea sporului pentru muncă suplimentară în procent de 75% din salariul de bază pentru perioada 29 martie 2017-30 iunie 2018, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi daune interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente acestora până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 3223/2018 din 23.11.2018Amână pronun?area cauzei la data de 23 noiembrie 2018, pentru când nu se citează părţile.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2018Admite proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă solicitată de reclamant, aceasta fiind admisibilă potrivit legii şi concludentă soluţionării cauzei. Ia act că reclamantul nu înţelege să solicite în dovedirea cererii proba testimonială. Declară încheiată cercetarea procesului şi acordă termen la 16 noiembrie 2018, pentru dezbaterea fondului. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar note scrise privind susţinerile sale, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, fără a se aduce atingere dreptului de a formula concluzii orale. Dispune recitarea pârâtei, cu menţiunea de a depune la dosar note scrise privind susţinerile sale, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, fără a se aduce atingere dreptului de a formula concluzii orale.
Incheiere de sedinta din 19.10.2018Amână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2018, pentru când reclamantul are termenul în cunoştinţă şi pentru citarea pârâtei cu menţiunea de a depune statele de plată aferente perioadei martie 2017- iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2018, pentru când reclamantul are termenul în cunoştinţă şi pentru citarea pârâtei cu un exemplar al precizării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 08.08.2018Amână judecarea cauzei la data de 8 august 2018, pentru când reclamantul are termenul în cunoştinţă şi va preciza, în mod concret, diferenţele salariale solicitate şi obiectul acţiunii şi pentru citarea pârâtei cu un exemplar al precizării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 15.06.2018Încuviinţează proba solicitată de reclamant cu înscrisurile depuse la dosar. Dispune citarea pârâtei cu menţiunea de a depune dovezi în apărare conform art.272 din Codul muncii, inclusiv foile colective de prezenţă şi statele de plată pentru perioada martie 2017-martie 2018. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2018, pentru când reclamantul are termenul în cunoştinţă şi se citează pârâta, cu menţiunea dispusă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018