P**** A***** I*****
Intimat ReclamantP**** M****** F******
Intimat ReclamantF**** B*** S* (***** S* P****** B*** R****** S**
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de către pârâta FIRST BANK SA (fostă Piraeus Bank România SA), împotriva Sentinţei civile nr. 8698/07.12.2015 şi a Încheierii din 08.02.2017, pronunţate de Judecătoria Baia Mare, pe care le anulează în temeiul art. 480 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă şi evocând fondul: Admite în parte acţiunea precizată promovată de reclamanţii: PAŞCA ADRIAN- ILISIE şi PAŞCA MARCELA – FLORINA,în contradictoriu cu pârâta FIRST BANK SA (fostă Piraeus Bank România SA), şi în consecinţă: Constată ca fiind abuzive şi nule absolut clauzele prevăzute în art. 1.2 şi 5.1 din Contractul de credit nr. 2601R000000035965/05.09.2008, privind dobânda percepută după expirarea primelor 6 luni de contract, peste plafonul compus din indicele de referită LIBOR la 3 luni + marja Băncii, de 4,90 % pe an. Obligă pe pârâtă să emită un nou grafic de rambursare lunară a creditului, cu excluderea sumelor de bani percepute în baza clauzei abuzive privind valoarea dobânzii. Obligă pe pârâtă să restituie reclamanţilor sumele de bani încasate de la data de 05.09.2008 până în prezent, cu titlu de dobândă peste plafonul LIBOR + marja de 4,90 % pe an. Respinge capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a, art. 5.5 din Contractul de credit nr. 2601R000000035965 din 05.09.2008, a clauzelor prevăzute în art. 1 din Actul adiţional nr. 1 din 15.06.2012, art. 2 din Actul adiţional nr. 2 din 11.03.2013, art. 1 din Actul adiţional nr. 3 din 16.08.2013. Respinge sesizarea de îndreptare din oficiu a erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei civile nr. 8698/07.12.2015. Admite apelul declarat de pârâta FIRST BANK SA (fostă Piraeus Bank România SA), împotriva Hotărârii completare dispozitiv din data de 22.12.2017, pe care o schimbă în parte, în temeiul art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, în sensul că: Respinge cererea reclamanţilor PAŞCA ADRIAN- ILISIE şi PAŞCA MARCELA – FLORINA privind obligarea FIRST BANK SA (fostă Piraeus Bank România SA) la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial. Menţine restul dispoziţiilor Hotărârii completare dispozitiv care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă intimaţii-reclamanţi PAŞCA ADRIAN- ILISIE şi PAŞCA MARCELA – FLORINA să plătească apelantei pârâte FIRST BANK SA (fostă Piraeus Bank România SA) suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 28.03.2019.
Hotarare 345/2019 din 28.03.2019Pronunţare 28.03.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2019Repus pe rol pt. lămuriri. Termen 15.03.2019.
Incheiere de sedinta din 01.02.2019Pronunţare 01.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2019Cerere de amânare.
Incheiere de sedinta din 09.11.2018