B**** L*****
InculpatB**** Ş************
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 94/P/2018 şi, în consecinţă: În baza art. 234, art.235 şi art.236 Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpaţilor: - B**** L*****, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor, prev. de art, 32 rap. la art. 188 alin, 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal si art. 43 alin. 2 Cod penal şi - B**** Ş************, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.77 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de câte 30 de zile, începând cu data de 18.05.2018 şi până la data de 16.06.2018, inclusiv. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Buculeasa Gabriel, delegaţie nr. 387/11.05.2018 ) va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Ia act că inculpatul Balan Ştefan –Petruţ a fost asistat de apărător ales, av.Tăbăcaru Cătălina. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 11 mai 2018, ora 12,30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 28/2018 din 11.05.2018