M********* F******
ReclamantŢ******************* E******
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamant Unitatea Admisnitrativ Teritorială –M********* F******, în contradictoriu cu pârâta ŢEPELUŞ EUGENIA, având ca obiect pretenţii. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume: sum de 869,41 lei reprezentând contravaloare preţ servicii achitate de reclamantă către CUP SA, suma de 103,46 lei reprezentând cheltuieli executare şi suma de 12 lei reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului de executare 25/IC/2017. Cu drept de apel, care se va depune la Judecatoria Focsani, in termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentinţe, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. (2), prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mjlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.01.2019.
Hotarare 71/2019 din 10.01.2019