V**** A*****
InculpatV**** A******** V**** A***** p*** r*********** l**** m*** – T****** R***** I***
Parte vătămatăP** D***** M**** p*** r*********** - T*** A**** ş* P** C****** A****
Parte vătămatăT****** R***** I*****
Reprezentant legalÎn temeiul dispoziţiilor art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar privind pe inculpatul: - V**** A*****, aflat sub control judiciar, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 34/UP/25.05.2017 emis de Judecătoria Arad în dosarul nr. 8721/55/2017, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri să fie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.2 lit. a Cod procedură penală, impune inculpatului - interdicţia de a depăşi limita teritorială a ţării. - obligaţia de a nu se apropia de persoana vătămată Pop Denisa Maria şi de a nu comunica cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 11 octombrie 2018, ora 13:00.
Incheiere finala dezinvestire din 11.10.2018