M***** T** H****
Intimat ContestatorS*** B**** T*********** S* - S******** S****
Recurent IntimatAdmite recursul formulat de intimata de la fond BANCA TRANSILVANIA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4286/2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu nr. 11096/306/2017, pe care o casează în tot şi, rejudecând: Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul M***** T** H**** în contradictoriu cu intimata BANCA TRANSILVANIA SA cu privire la actele de executare silită întocmite împotriva contestatorului în dosarul execuţional nr. 177/2012 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Suciu Bogdan. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.05.2019.
Hotarare 38/2019 din 31.05.2019Amână pronunţarea la data de 31.05.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2019Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Viorica Claudia Dumitrache de la soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. 11096/306/2017. Menţine actele procesuale efectuate în cauză. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 19.04.2019.
Incheiere abtinere din 19.04.2019Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Andreea Angelica Dinescu de la soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. 11096/306/2017. Menţine actele procesuale efectuate în cauză. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 12.04.2019.
Incheiere abtinere din 12.04.2019Amână cauza la 22.05.2019, sala E, ora 9.00 pentru solu?ionarea cererii de abţinere formulate.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ana Maria Langtaler de la soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. 11096/306/2017. Menţine actele procesuale efectuate în cauză. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 11.03.2019.
Incheiere abtinere din 11.03.2019Amână cauza la 3.04.2019, sala E, ora 9.00 în vederea constituirii legale a completului de recurs.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Admite cererile de abţinere formulate de doamnele judecător Ana Elena Bogdan şi Diana Dincă de la soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. 11096/306/2017. Menţine actele procesuale efectuate în cauză. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 27.02.2019.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Admite cererile de abţinere formulate de doamnele judecător Codruţa Hageanu şi Florica Tanţa Piroş de la soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. 11096/306/2017. Menţine actele procesuale efectuate în cauză. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 22.02.2019.
Incheiere abtinere din 22.02.2019Amână cauza la 6.03.2019, sala E, ora 9.00 până când vor fi soluţionate noile cereri de abţinere formulate în cauză.
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Admite cererile de abţinere formulate de doamnele judecător Elena Dumbrăvean şi Simona Radu de la soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. 11096/306/2017. Menţine actele procesuale efectuate în cauză. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 01.02.2019.
Incheiere abtinere din 01.02.2019Amână cauza la 20.02.2019, sala E, ora9.00 până când se vor soluţiona cererile de abţinere formulate în cauză.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Califică prezenta cale de atac ca fiind recursul, vând în vedere art. 402 alin. 2 CPC de la 1865, raportat la art. 3 din Legea 76/2012. În vederea întregirii completului, acordă termen la 23.01.2019, sala E, ora 9.00
Incheiere de sedinta din 05.12.2018