C******* S*********
IntimatS******** D* P********* S******
IntimatÎn baza art. 17019 din Legea nr. 302/2004 respinge ca neîntemeiată cererea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor de probaţiune care stabilesc măsuri de probaţiune sau sancţiuni alternative date de către instanţele sau autorităţile altor state membre ale Uniunii Europene, în scopul executării lor în România, formulată de Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 4 Palencia, privind persoana condamnată CATARGIU SORIN ION cu referire la hotărârea judecătorească nr. 000693/2017 din datele de 16.10.2017, 30.10.2017 şi 21.11.2017 pronunţată de Secţia a II-a din cadrul Curţii Regionale din Tenerife. În baza art. 275 alin. 6 Cod pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată - av. Ivanovici Florin (400 lei - conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1427/05.07.2018), rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 5 zile de pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20.08.2018.
Hotarare 201/2018 din 20.08.2018Amână pronunţarea la data de 20.08.2018. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 14.08.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.08.2018Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 14.08.2018. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 08.08.2018.
Incheiere de sedinta din 08.08.2018Citarea intimatului Catargiu Sorin Ioan prin Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 4 Palencia din Spania.
Incheiere de sedinta din 25.07.2018Fixează următorul termen de judecată la data de 25 iulie 2018, ora 09:00, pentru când se va reface procedura de citare cu intimatul Catargiu Sorin Ioan.
Incheiere de sedinta din 11.07.2018Obiectul dosarului: Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor de probaţiune care stabilesc măsuri de probaţiune sau sancţiuni alternative date de către instanţele sau autorităţile altor state membre ale Uniunii Europene, în scopul executării lor în România. Data înregistrării: 13.03.2018 Dispoziţiile instanţei: 1. În baza art. 353 alin. 10 Cod pr.pen. şi art. 17022 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 dispune preschimbarea termenului fixat în aplicaţia ECRIS (02.05.2018) la data de 19.03.2018, ora 09:00, la care va fi dezbătută admiterea în principiu a cererii de recunoaştere. 2. În baza art. 90 lit. b Cod pr.pen. dispune desemnarea unui apărător din oficiu din cadrul Baroului Suceava pentru persoana condamnată Catargiu Sorin Ioan, căruia i se aduce la cunoştinţă termenul de judecată fixat. 3. Dispune efectuarea unei verificări în DEPABD cu privire la domiciliu din România al persoanei condamnate şi se citează cu mandat de aducere la adresa care rezultă din verificări. 4. Se citează S******** D* P********* S******. 5. Adresă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a asigura prezenţă procuror.
Rezolutie din 02.05.2018Admite excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu. În baza art. 17022 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală, declină competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor de probaţiune care stabilesc măsuri de probaţiune sau sancţiuni alternative date de către instanţele sau autorităţile altor state membre ale Uniunii Europene, în scopul executării lor în România, formulată de Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 4 Palencia, privind persoana condamnată CATARGIU SORIN IOAN, în favoarea Tribunalului Călăraşi. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală, cheltuielile judiciare avansate de autoritatea de executare rămân în sarcina Statului Român, inclusiv onorariul traducătorului de limbă spaniolă Rebenciuc Georgiana-Letiţia constând în sumele de 75,51 lei (conform facturii seria SC 0000090 din 20.03.2018 – fila 90 ds.), 50,34 lei (conform facturii seria SV 0000092 din 27.03.2018 - fila 107 ds.) şi 50,34 lei (conform facturii seria SV 0000093 din 30.03.2018 – fila 129 ds.), în total suma de 176, 19 lei, ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, precum şi În baza art. 275 alin. 6 Cod pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată - av. Macovei Nicoleta (400 lei - conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 574/16.03.2018), rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30.03.2018.
Hotarare 88/2018 din 30.03.2018Admite în principiu cererea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor de probaţiune care stabilesc măsuri de probaţiune sau sancţiuni alternative date de către instanţele sau autorităţile altor state membre ale Uniunii Europene, în scopul executării lor în România, formulată de Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 4 Palencia, privind persoana condamnată CATARGIU SORIN IOAN. Fixează termen pentru soluţionarea cererii la data de 30.03.2018 pentru când: - se citează persoana condamnată CATARGIU SORIN IOAN cu mandat de aducere la adresele din România, prin afişare la uşa instanţei şi la locul de deţinere şi i se comunică o copie a prezentei încheieri; - se citează S******** D* P********* S****** şi se emite o adresă către acesta prin care se va solicita acordarea avizului consultativ cu privire la obligaţiile şi măsurile de supraveghere impuse prin hotărârea nr. 000693/2017 din data de 16.10.2017 pronunţată în dosarul nr. 0000957/2017 de către Secţia a doua din cadrul Curţii Regionale din Santa Cruz de Tenerife, astfel cum a fost completată prin hotărârea nr. 000693/2017 din data de 30.10.2017 pronunţată în dosarul nr. 0000957/2017 de către Secţia a doua din cadrul Curţii Regionale din Santa Cruz de Tenerife, prin care s-a dispus liberarea condiţionată a persoanei condamnate Catargiu Sorin Ioan; - se înaintează Serviciului de Probaţiune Suceava copii de documentele traduse în limba română şi înaintate de Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 4 Palencia; - se solicită fişa de cazier judiciar a persoanei condamnate Catargiu Sorin Ioan; - se aduce la cunoştinţa apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului termenul de judecată fixat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.03.2018.
Incheiere de sedinta din 19.03.2018