I***** N* M***** N******
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Iurcuţ Mitruţ Nicolae, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 425/2017 a Judecătoriei Vişeu de Sus, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 485/2017 emis de Judecătoria Vişeu de Sus. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în com. Bistra, sat Crasna Vişeului nr. 503, jud. Maramureş. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Semeniuc Andrei . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8.11.2018.
Hotarare 3276/2018 din 08.11.2018