M********* T******
ApelantS*** G***** C******* M********
IntimatP**** E*****
IntimatP*** I*****
IntimatC****** V*****
IntimatAdmite în parte cererea formulată de petentul-apelant M.T. (cu dom.)de acordare a ajutorului public judiciar. Dispune esalonarea plătii taxei de timbru în sumă de 1.495,5 lei în 20 rate lunare egale a câte 124,62 lei plătibile astfel: prima rată scadentă la data de 24 septembrie 2018 si următoarele scadente în data de 10 a fiecărei luni. Respinge în rest cererea. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Dată în camera de consiliu si pronuntată în sedintă publică azi, data de 20 august 2018.
Incheiere finala dezinvestire din 20.08.2018-acordă termen la data de 20 august 2018 în Camera de Consiliu în vederea solutionării cererii de acordare a ajutorului public judiciar; -emiterea unei adrese către petentul-apelant cu solicitarea să completeze cererea si să depună la dosarul cauzei înscrisurile prevăzute de art. 14 din OUG nr. 51/2008, cererea privind acordarea ajutorului public judiciar va fi însoţită de o declaratie pe propria răspundere din partea apelantei în sensul de a preciza dacă în ultimele 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză precum şi cuantumul acestui ajutor, să fie depuse dovezi cu privire la veniturile obţinute în ultimele 2 luni, să indice persoanele cu care domiciliază şi se gospodăreşte şi veniturile acestora, dacă are alte persoane în întreţinere, adeverin?ă de la primărie din care să rezulte dacă beneficiarul are sau nu bunuri impozabile în proprietate, adeverintă de la finante din care să rezultă care sunt veniturile impozabile pe care le-a avut în ultimele 12 luni.
Incheiere de sedinta din 18.07.2018