D***** V*****
PetentI** V******
IntimatRespinge cererea formulată de petentul D***** V***** în contradictoriu cu intimatul I** V******, având ca obiect plângere contravenţională împotriva procesului verbal seria PVNX nr. 0224692/31.07.2018, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focşani, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 11.12.2020.
Hotarare 7315/2020 din 11.12.2020Amână pronunţarea la data de 11.12.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, 24.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020Termen acordat la data de 24.11.2020, având în vedere lipsa rela?iilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Termen acordat la data de 29.09.2020 pentru a se depune procesul-verbal de contravenţie în copie lizibilă şi istoricul contravenţional al petentului.
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Termen acordat pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Termen acordat pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 07.05.2019Termen acordat în vederea comunicării întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019