I******** F****** D*****
InculpatD******* R******** V***** T******** - B***** V**** C**** S******
Parte civilăÎn baza art. 270 alin 3 din legea 86/2006 rep. aplicaţiunea art. 396 alin 1,2 şi 10 Cpr pen. condamnă pe I******** F****** D*****,la pedeapsa de : -1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Constată că inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2(doi) ani 2(două) luni şi 20(douăzeci) zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 274 din legea 86/2006,art. 270 alin 3 din legea 86/2006, prin sentinţa penală nr. 158/14.12.2017 a Judecătoriei Oraviţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 383/29.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara ,în baza art. 91 NCP suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni , infracţiune ce este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată în prezenta cauză,astfel că: În baza art. 38,39 alin 1 lit b) Cpen inculpata va executa pedeapsa cea mai grea aceea de : 2(doi) ani 2(două) luni şi 20(douăzeci) zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr 158/14.12.2017 a Judecătoriei Oraviţa ,rămasă definitivă prin decizia penală nr 383/29.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 5 (cinci) luni şi 10(zece ) zile închisoare urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de : 2(doi) ani şi 8(opt) luni închisoare . În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraviţa sau în cadrul Primăriei Ciclova Română, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.45 alin 2 şi 3 lit. a şi art. 67 Cpen aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a C.penal constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin 5 şi art. 65 alin 1 şi 3 C penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a C.penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 159 alin. (2) C. pen. constată stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF TIMIŞOARA, DGRFP Timişoara, cu sediul în str.Gh.Lazăr,nr 9B,Timişoara, prin achitarea integrală a prejudiciului de către inculpată. În temeiul art. 112 alin 1 lit. f Cpen dispune confiscarea specială a cantităţii de 26 pachete ţigarete(13 pachete ţigări netimbrate marca Asshima şi 13 pachet ţigări netimbrate marca Marble) care se află în camera de corpuri delicte a Poliţiei oraş Oraviţa,conform dovezii seria CS -130345/19.102017. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpată la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 80/2019 din 16.04.2019Amână pronunţarea cauzei pentru data de 16 aprilie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019Emiterea de adresă către IPJ CARAŞ-SEVERIN - Serviciul Cazier Judiciar, pentru a ne comunica fişa de cazier a inculpatei. Amână judecarea cauzei la 09.04.2019, termen cunoscut de părţi, pentru depunerea fişei de cazier actualizată a inculpatei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei, de acordare a unui ultim termen pentru a putea face dovada că inculpata a achitat prejudiciul şi pentru a se proceda la ascultarea acesteia. Amână judecarea cauzei la 12.03.2019, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.01.2019.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei. Amână judecarea cauzei la 29.01.2019, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.12.2018.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei. Emiterea unei adrese către IPJ Caraş-Severin cu menţiunea de a comunica fişa de cazier judiciar a inculpatei. Amână judecarea cauzei la 11.12.2018, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.11.2018.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei. Amână judecarea cauzei la 13.11.2018, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018