R** & R** S*
ReclamantT******** V*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul T******** V*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 840,37 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, de 150 lei, reprezentând contravaloarea promoţiilor şi beneficiilor, de 5 lei, contravaloare echipamente,precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere până la data achitării integrale a debitului, fără ca actualizarea penalităţilor de întârziere să depăşească valoarea debitului principal, respectiv 840,37 lei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buzău. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.12.2018.
Hotarare 6724/2018 din 06.12.2018Amână pronunţarea la data de 06.12.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2018