D** S******* S**
PetentP****** R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de către petent ca neîntemeiată. Cu cale de atac numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sibiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.10.2019.
Hotarare 4922/2019 din 03.10.2019Amână pronun?area la data de 03.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2019îndeplinirea unor obligaţii - petenta să depună la dosar anexele 1A si 1B cu privire la care se face vorbire in adresa intimatului.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019se revine cu adresă la IGPR
Incheiere de sedinta din 30.05.2019În temeiul art. 400 Cod de procedură civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei şi reluarea cercetării judecătoreşti, în vederea punerii în discuţie necesitatea emiterii unei adrese către Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Ordine Publică, pentru a se solicita informaţii privind perioada de valabilitate a avizului favorabil aplicat Regulamentului de organizare şi funcţionare ?i anexelor acestuia, avizat sub numărul 738.337 din 26.10.2017. Cauza se soluţionează cu citarea părţilor, în şedinţa publică din data de 18.04.2019, ora 09.00, C13 Civil, sala I.
Incheiere de sedinta din 18.03.2019Amână pronun?area la data de 18.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019