P******** G*******
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** S******
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 1057 din 4 septembrie 2018 a Tribunalului Suceava, în sensul că: Obligă intimata să plătească contestatorului diferenţa dintre drepturile de pensie cuvenite şi cele efectiv încasate, începând cu data de 1 martie 2018 (în loc de 1 februarie 2018) şi până la emiterea unei noi decizii în sensul celor menţionate anterior, actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1374/2018 din 19.12.2018Amână pronunţarea la data de 19.12.2018, ora 13. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2018