E*** E****** M******* S*
ReclamantC**** A***** V*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E*** E****** M******* S*, în contradictoriu cu pârâtul C**** A***** V*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 6916,72 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, la care se adaugă penalităţi contractuale, calculate conform prevederilor OG nr. 92/2003, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.01.2019.
Hotarare 240/2019 din 23.01.2019Amână pronunţarea hotătârii la data de 23.01.2019. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.civ., pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019