C***** M***** P*** P*****
PetentB***** D*****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** M***** P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul BARTUŞ DANIEL, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PSBY nr. 010633/05.01.2018 întocmit de I.P.J. Sibiu – Postul de Poliţie Marpod, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 88 ore, în următoarele domenii: efectuarea şi întreţinerea curăţeniei în parcuri, cimitire, zone verzi; asigurarea curăţeniei pe drumurile publice precum şi pe aleile de acces pietonal şi auto; acţiuni de deszăpezire pe trotuare; întreţinerea locurilor de agrement; activităţi în folosul grădiniţelor şi al şcolilor; alte activităţi considerate utile în funcţie de necesităţi şi de potenţialul contravenientului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de formulare a căii de atac cererea se depune la Judecătoria Agnita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 decembrie 2018.
Hotarare 505/2018 din 11.12.2018