Dosar 11407/190/2018 din 28.12.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11407/190/2018
Data dosar:
28.12.2018
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.06.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul LRV în contradictoriu cu pârâta AS prin AI S.R.L., cu citarea intervenientului forţat MF. Obligă pârâta AS prin AI S.R.L., să plătească reclamantului suma de 38.507 lei cu titlu de despăgubiri. Obligă pârâta să plătească reclamantului penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal, începând cu a unsprezecea zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 lei, proporţional cu pretenţiile admise. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.06.2021.

    Hotarare 1022/2021 din 03.06.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 03.06.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispozţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 19.05.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 26.05.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2021
  • Sedinta din data de 11.05.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet nr.5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 19.05.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2021
  • Sedinta din data de 30.03.2021 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    în vederea achitării onorariului cuvenit expertului

    Incheiere de sedinta din 30.03.2021
  • Sedinta din data de 02.02.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru studiul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 02.02.2021
  • Sedinta din data de 17.11.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei, având în vedere lipsa titularului completului de judecată nr. 5 civil. menţine dispoziţiile de la termenul de judecată anterior.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    efectuarea unei lucrări de expertiză de evaluare.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 11:30

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    efectuarea unei completări la raportul de expertiză auto

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    SUSPENDAT DE DREPT ÎN BAZA ART. 42 ALIN. 6 DIN DECRETUL NR. 195/16.03.2020.

  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 3/22.01.2020 a Adunării Generala a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bistriţa, acordă un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    lipsă raport expertiză

    Incheiere de sedinta din 19.11.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru studiu întâmpinare.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD