T***** N******
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** A****
Apelant IntimatRespinge apelul ca nefondat. Obligă pe apelantă la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.03.2019.
Hotarare 1358/2019 din 13.03.2019Din oficiu, dispune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin obţinerea de relaţii de la fostul angajator, Hidroelectrica – Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş, în sensul de a comunica dacă salariile brute atestate prin adeverinţa nr.3430/11.01.2018, aflată la filele 8-12 dosar fond, au făcut parte din fondul de salarii pentru care unitatea a datorat şi achitat contribuţiile de asigurări sociale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la momentul obţinerii veniturilor. Se emite adresă către Hidroelectrica - Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş, în sensul celor de mai sus. Amână judecarea cauzei la data de 13 martie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 Ianuarie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019