I**** C**** A********
ReclamantD****** O***** S*****
PârâtD****** O***** A*****
PârâtD***** Ş*****
PârâtD***** I******
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii. Respinge celelalte excepţii invocate. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Izele Carol – Alexandru, în contradictoriu cu pârâţii Domocoş Otilia – Samica şi Domocoş Ovidiu – Adrian, D***** Ş***** şi D***** I******, Comuna Dezna reprezentată prin primar şi Stancu Olga. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Gurahonţ. Pronunţată astăzi, 10.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 373/2020 din 10.11.2020Avându-se în vedere complexitatea cauzei s-a acordat termen de pronunţare. Tp. 10.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020T. 27.10.2020, ora 10,15. Pentru comunicarea cu părţile a copiei Raspunsului la obiecţiuni depus la acest termen şi pentru când se va cita expertul pentru efectuarea demersurile necesare pentru obţinerea vizei OCPI pe raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.09.2020T. 15.09.2020, În urma studierii de părţi a Răspunsului la obiecţiuni, se va dispune reveinirea cu adresă d-lui expert pentru completarea Raspunsului la obiecţiuni si cu privire la pct. 3 din obiectiunil formulate de către pârâţii Domocos.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020T.14.07.2020.ora 9,00; Pentru revenirea cu adresă d-lui expert pentru a depune Raspunsul la obiectiunile formulate de părţi, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare .
Incheiere de sedinta din 02.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr.240/2020 privind starea de urgenţă
T. 12.05.2020.Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 17.03.2020 pentru data de 12 mai 2020, cu citarea părţilor
T. 12.05.2020, Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 17.03.2020 pentru data de 12 mai 2020, cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020T.17.03.2020. Pentru depunerea de d-l expert a Raspunsului la obiectiunile formulate de părţi .
Incheiere de sedinta din 04.02.2020T.04.02.2020,Pentru comunicarea cu d-l expert a obiectiunilor formulate de părţi pentru studierea si depunerea Raspunsului la obiecţiuni; Pentru achitarea diferentei on. expert in sumă de 1000 lei.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019T. 10.12.2019. În vederea comunicării raportului de expertiză cu părţile pentru studiere şi formularea de eventuale obiecţiuni până la noul termenul de judecată, sub sancţiunea decăderii .
Incheiere de sedinta din 19.11.2019T. 19.11.2019 În vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză topografică , sub sancţiunea procedurală de aplicare a amenzii judiciare .
Incheiere de sedinta din 08.10.2019În vederea efectuării raportului de expertiză. T. 08.10.2019
Incheiere de sedinta din 03.09.2019În vederea efectuării raportului de expertiză. T. 03.09.2019
Incheiere de sedinta din 21.05.2019În vederea efectuării raportului de expertiză. T. 21.05.2019
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Se va cita expertul Dămăcuş Gheorghe. În vederea achitării onorariului de expert. T. 16.04.2019
Incheiere de sedinta din 05.03.2019S-a acordat termen pentru studierea întâmpinării. T. 05.03.2019
Incheiere de sedinta din 22.01.2019