B***** E******** P***** D** C***** J*********** B****
PetentS**** O*****
IntimatÎn baza art.571 al.2 C.pr.pen., admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, pentru menţinerea, încetarea sau înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, privind pe intimatul S**** O***** internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, şi în consecinţă: Menţine măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal, luată faţă de intimatul S**** O*****. Obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 130 lei, onorar de avocat din oficiu, pentru av. Hint Ioana din cadrul Baroului Bihor, având delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1767/30.05.2018. Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale,în contul Serviciului de Medicină Legală -Bihor suma de 85 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.1193/IV/115/03.04.2018. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.09.2018.
Hotarare 268/2018 din 18.09.2018Lipsă ancheta socială- termen la 18.09.2018, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 17.07.2018termen 17.07.2018- revenire cu adresă întocmire anchetă socială.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018termen 26.06.2018 -lipsă ancheta socială
Incheiere de sedinta din 05.06.2018