B*** V******
ContestatorD**** P********************* J******** A F********* P****** A************** C******** S***** P******* F***** T********* P******
IntimatS***** R**** P*** M********* F********* P******
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI-ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ- Serviciul Colectare Silită Persoane Fizice - Trezoreria Municipiului Piteşti, invocată de pârâtă. Admite cererea formulată de reclamanta B*** V******, în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI-ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ- Serviciul Colectare Silită persoane Fizice - Trezoreria Municipiului Piteşti şi S***** R**** P*** M********* F********* P******. Dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, instituită prin ordonanţa emisă de Pachetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în data de 29 aprilie 2015 în dosarul de urmărire penală nr. 798/P/2014 şi menţinută prin sentinţa penală nr. 131/18.11.2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 2443/90/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 590/A/17.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul penal nr. 2443/90/2015, asupra următoarelor bijuterii: - un lănţişor din aur alb, cu o cruce din aur alb, în greutate de 9,97 gr. - o brăţară din aur cu greutatea de 29,76 gr. - o pereche de cercei din aur alb şi galben cu greutatea de 10,05 gr. - o brăţară din aur cu pietre, cu greutatea de 13,34 gr. - o brăţară din aur cu greutatea de 14,88 gr. - o brăţară din aur cu greutatea de 3,03 gr. - un lănţişor cu pandantiv în formă de cruce în greutate de 10,14 gr. - o brăţară din aur cu pietre albastre, în greutate de 14,55 gr. - ceas din aur în greutate de 14,55 gr. - 10 inele din aur de 14k în greutate totală de 38,65 gr. - 2 inele din aur de 18k în greutate totală de 6,49 gr. - o pereche de cercei cu bile, din aur alb şi galben, în greutate de 6,49 gr. - două lănţişoare din aur de 14k în greutate totală de 5,69 gr. - un lănţişor din aur de 18k, în greutate de 1,74 gr. - o monedă din aur de 24k, în greutate de 13,92 gr. - o broşă în formă de frunză, din aur de 18k, în greutate de 2,77 gr. - 10 medalioane din aur de 14k, în greutate totală de 12,49 gr. - 7 cercei din aur de 14k, în greutate totală de 16,01 gr. - 3 cercei din aur de 18k, în greutate totală de 7,32 gr. - un inel din aur alb de 14k, în greutate de 6,92 gr. - colier cauciucat cu pandantiv şi sistem de închidere din aur de 18 k. - o pereche cercei din aur alb de 18k, în greutate de 7,18 gr. - un lănţişor din aur alb de 18k, în greutate de 3,07 gr. - pandantiv cu fluture din aur de 14k, în greutate de 10,85 gr. - un cercel şi un medalion din aur alb de 14 k, cu pietre tip perlă, în greutate de 9,03gr. - două inele din argint, cu pietre, în greutate de 19,39 gr. - cinci cercei din argint cu pietre, în greutate de 12,12 gr. - un pandantiv în formă de scorpion, din argint, în greutate de 3,77 gr. - o broşă în formă de floare, din argint, în greutate de 7,78 gr. - medalion din argint, în greutate de 2,35 gr., depus într-o cutie inscripţionată “Pandora”; aflate în custodia Trezoreriei Statului din mun. Pite?ti, conform Ordinului cu nr. 526/2004 emis de Ministrul Finanţelor. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.02.2019.
Hotararecameraconsiliu1087/2019 din 22.02.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 22.02.2019, ora 09:00, C18, camera de consiliu pentru când va dispune citarea tuturor părţilor, contestatoarea urmând a fi citată cu menţiunea de a preciza, până la termenul stabilit, motivele pentru care a achitat doar suma de 20.066 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente dosarului nr. 2443/90/2015, iar nu a sumei de 20.300 de lei, compusă din suma de 20.000 de lei pentru fond şi 300 de lei pentru apel, iar intimatul S***** R**** P*** M********* F********* P******, cu copie de pe încheierea de la termenul de judecată din data de 19.11.2018, cererea contestatoarei şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu menţiunea de formula întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi invoca excepţii, cu cel puţin 5 zile înainte de termen. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.01.2019.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Amana pronuntarea la data de 23.01.2019. Pronuntată în sedinta publică din data de 21.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2019Acordă termen la data de 21.01.2018 CAMERA DE CONSILIU.
Incheiere de sedinta din 19.11.2018