H****** V*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul H****** V*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H****** V*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 3 decembrie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara303/2018 din 03.12.2018