S*** S****** S***** P*** A** S******** M****
CreditorS*** V***** C******** S*****
DebitorÎn temeiul art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă constată că a încetat acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta SUCCES$ SRL în contradictoriu cu pârâta VICTOR CONSTRUCT SRL, prin administrator judiciar Edge Business Restructuring Advisors SPRL, la data rămânerii definitive a hotărârii nr. 219/10.08.2018 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 1758/40/2018. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce va fi depusă la Tribunalul Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.03.2019.
Hotarare 1008/2019 din 18.03.2019În temeiul art. 75 alin 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, suspendă judecata cauzei având ca obiect pretenţii, privind pe reclamanta Success SRL şi pe pârâta Victor Construct SRL, până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei privind pe pârâta Victor Construct SRL. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării la Tribunalul Botoşani, cererea se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.2018.
Incheiere suspendare din 14.11.2018Admite excepţia nelegalei compuneri a completului, invocată din oficiu. Trimite cauza privind reclamanta SC SUCCESS SRL, având ca obiect pretenţii, spre o nouă repartizare aleatorie a cauzei, cu blocarea completelor CSC1, CSC2 şi CSC3. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.08.2018.
Incheiere de sedinta din 08.08.2018