H***** M*****
ContestatorU** F****** S******** I******* Ş* T*** L*****
IntimatAdmite excep?ia perimării invocată de către instan?ă din oficiu. Constată perimată cererea formulată de contestatorul H***** M***** în contradictoriu cu intimata UAT FOCŞANI. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, cererea care se va depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea anulării. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 13.09.2019.
Hotarare 5773/2019 din 13.09.2019Amână pronunţarea la 13.09.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, 10.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019În baza prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C.proc.civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze având în vedere lipsa părţilor şi faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea în lipsă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cerere care se va depune la Judecătoria Focşani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2018.
Incheiere suspendare din 13.11.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen în acest sens la data de 13 noiembrie 2018, orele 09.00, pentru când intimata are termen în cunoştinţă potrivit prevederilor art.157 alin.1 lit. i şi art.229 alin.1 teza a IIa C.proc.civ. Dispune citarea intimatei cu menţiunea de a depune somaţiile din 2009 şi 2015, dovezile de comunicare a acestora, precum şi a afişării pe site şi toate dovezile de comunicare a adreselor de înfiinţare a popririi. De asemenea, să depună toate actele aferente dosarelor de executare nr. 14097/19.10.2009 şi 334844/05.01.2018, cu cel puţin 5 zile înainte de termen, sub sancţiunea amenzii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Complet desfiintat. Dosar repartizat ciclic.
amânat pentru a se lua cunoştinţă de răspuns la întâmpinare şi a se depune înscrisuri suplimentare
Incheiere de sedinta din 15.05.2018