P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantK***** B****
Intimat INCULPATÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 6589/22.12.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, Secţia penală în dosarul nr. 11706/325/2017. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, şi în rejudecare: În baza art. 45 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului K***** B**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului K***** B**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91, 92 şi 97 alin. (2) Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 12 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează de la data de 13.06.2017. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acest serviciu; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) şi b) Cod penal, impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Recaş sau în cadrul SC Horticultura SA Timişoara, pe o perioadă de 120 de zile, urmând să se ţină seama şi de numărul de zile prestate în baza Sentinţei penale nr. 2812/16.05.2017 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 80/325/2016*. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind cazurile şi condiţiile în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi revocată. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal executarea pedepsei complementare începe la data pronunţării prezentei decizii. În baza art. 45 alin. (4) Cod penal scade din durata pedepsei complementare perioada executată începând cu data de 13.06.2017 până la data pronunţării prezentei decizii. Pedeapsa accesorie se va executa în situaţia anulării sau revocării pedepsei principale rezultante. Menţine în rest sentinţa apelată. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 260 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, onorariul avocatului desemnat din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 29.03.2018.
Hotarare 384/2018 din 29.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 29.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2018