A******** D* P********** N****** B*******
ReclamantG*********** M******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NICOLAE BĂLCESCU, în contradictoriu cu pârâta GYORGY CSAKI MIHAELA, . Obligă parata să plătească reclamantei debitul de 1570,82 lei, reprezentând cote de întreţinere Şi fond de reparaţii aferente perioadei septembrie 2017 – iunie 2018. Obligă pârâta la plata de penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului aferent fiecărei luni, după expirarea unui termen de 3 luni de la scaden?ei obliga?iei de plată până la data plăţii efective a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să poată depăşi cuantumului debitului. Respinge ca nefondate celelalte cereri. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Data in camera de consiliu si pronunţată în şedinţa publică azi, 02.10.2018.
Hotararecameraconsiliu2277/2018 din 02.10.2018