Dosar 11717/55/2018 din 06.08.2018

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11717/55/2018
Data dosar:
06.08.2018
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul T***** I*** L*****, în contradictoriu cu pârâtul D**** I***, având ca obiect obligaţie de a face şi pretenţii, şi în consecinţă: Obligă pârâtul, iar în caz de refuz al acestuia autorizează reclamantul, la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantului a autovehiculului marca Dacia, cu număr de înmatriculare AR-03-PZK, serie şasiu UU1R11711V2687607, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad din cadrul Instituţiei Prefectului Arad, în temeiul prezentei hotărâri, fără îndeplinirea altor formalităţi. Respinge, în rest, cererea reclamantului. Obligă pârâtul să plătească reclamantului 520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 18 ianuarie 2019.

    Hotarare 220/2019 din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 23.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C31-2018
  • Amână cauza

    Repune pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 18 ianuarie 2019, pentru când se citează reclamantul cu un exemplar din întâmpinare şi menţiunea de a formula răspuns la aceasta şi pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 23.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD