B***** R*****
InculpatD********* O*****
InculpatD******** I**** T******
Parte civilăP***** C******* C******
Parte vătămatăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de inculpatul BR, împotriva sentinţei penale nr. 88/08 martie 2018 a Tribunalului Cluj, pe care o desfiinţează numai cu privire la pedepsele aplicate inculpatului BR şi judecând: Reduce pedepsele aplicate inculpatului BR pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 C.pen cu aplic. art. 41. alin. 1 C.pen de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. 1 ?i alin. 2 C.pen cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cpen şi art.41 alin.1 C.pen. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. Menţine pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin.1 şi 2 C.pen cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cpen şi art. 41. alin. 1 C.pen. În baza art. 38 alin.1 şi art. 39 alin.1 lit.b C.pen aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. Menţine dispoziţia din sentinţă privind revocarea suspendării sub supraveghere pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 34/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1224/R/2012 a Curţii de Apel Cluj, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, în final 5 ani şi 8 luni închisoare, în detenţie. Deduce din pedeapsa rezultantă deten?ia preventivă din perioada 16.11.2011-17.01.2012 ?i cea din perioada 14.04.2016 – 15.04.2016. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin prezentei decizii. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei, onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av. MDC, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare în apel, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018.
Hotarare 1376/2018 din 21.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area la data de 21 noiembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2018Amână cauza în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 03.10.2018Amână cauza în vederea angajării de apărător.
Incheiere de sedinta din 05.09.2018