Dosar 1175/322/2018 din 08.05.2018

actiune in raspundere contractuala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1175/322/2018
Data dosar:
08.05.2018
Instanta:
Judecătoria Târgu Secuiesc
Departament:
-
Obiect:
actiune in raspundere contractuala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul L***** E******, în contradictoriu cu pârâtul C***** D******, Încuviin?ează în?elegerea intervenită între păr?i în cadrul procedurii de mediere desfă?urată la Biroul de mediator TABALAI GHEORGHE, după cum urmează: „ACORD DE MEDIERE încheiat la data de 5 iunie 2018 în baza contractului de mediere nr. 11 din 23 mai 2018 Noi, C***** D****** şi L***** E******, În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, am consim?it la încheierea prezentului acord, liber exprimat ?i ne fac tot de nici un viciu de consim?ământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează: La data de 15 mai 2018 partea C***** D****** s-a prezentat la sediul Biroului de mediere unde a solicitat solu?ionarea pe calea medierii a dosarului cu numărul 1175/322/2018, având ca obiect ac?iune în răspundere contractuală, formulată de partea L***** E******, ocazie cu care a depus ?i actele comunicate de către instan?a de judecată, respectiv Judecătoria Târgu Secuiesc. La data de 23 mai 2018, conform invita?iei la mediere s-au prezentat la sediul Biroului de mediere, partea L***** E****** ?i Costi Dumitru, care a acceptat procedura de mediere, pentru solu?ionarea pe cale amiabilă ?i cu acordul păr?ilor a diferendului ivit între păr?i, având ca obiect răspunderea contractuală. În fapt au fost consemnate în contradictorialitate ?i sinteză următoarele: Între păr?ile litigante, la data de 15 decembrie 2017, a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care L***** E****** având un număr de 157 capete caprine, la pre?ul de 125 RON / bucată, cumpărătorului C***** D******, pre?ul total al contractului fiind de 19625 RON. Termenul de achitare a pre?ului total a fost agreat la plată de către păr?i până la data de 1 mai 2018. De?i termenul nu a fost împlinit totu?i partea vânzătoare L***** E****** a sunat cumpărătorul C***** D****** la data de 16 aprilie 2018 să î?i îndeplinească obliga?ia asumată prin contract, rezultând o aplicare prematură a prevederilor art. 1522 ?i următoarele din Codul civil. În contractul olograf încheiat sub semnătură privată între păr?i au mai fost stipulate că în eventualitatea în care cumpărătorul C***** D****** nu poate achita suma datorată de 19625 RON îi va înapoia vânzătorului un număr de 200 capre împreună cu doi cai ?i o căru?ă. Vânzătorul L***** E****** a mai declarat faptul că în luna aprilie cumpărătorul C***** D****** a revândut caprele cumpărate la un pre? mai mic iar riscul pre?ului de revânzare al caprelor trebuie să ?i le asume cumpărătorul C***** D****** de la care pretinde să îi plătească conform obliga?iei contractuale pre?ul convenit de către păr?i, respectiv suma de 19625 RON. În contradictoriu, cumpărătorul C***** D****** a repro?at vânzătorului faptul că i-a vândut caprinele în luna decembrie 2017, aflate sub tratament, iar acestea nu au rezistat iernii ?i au murit în număr de 75 de capre, iar cele 82 de capre rămase în via?ă a fost nevoit să le vândă în data de 3 aprilie 2018 unui cumpărător din Buzău la pre?ul de 100 RON bucata. Totodată, cumpărătorul a declarat că animalele cumpărate de la L***** E****** nu au fost gestante ?i au fătat doar un număr de cinci capre. C***** D****** a declarat că contrar legii ?i bunei credin?e prevăzute de Codul Civil ca vânzătorul în cazul imposibilită?ii achitării pre?ului agreat de 19625 RON să înapoieze vânzătorului un număr de 200 de capre, împreună cu doi cai ?i o căru?ă, ce echivalează cu o îmbogă?ire fără justă cauză dar ?i un cost dublu al caprinelor dacă se face o evaluare financiară de cost a 200 de capre, a doi cai, precum ?i a una bucată căru?ă. Nu a fost men?ionată în ac?iunea de chemare în judecată a faptului că a fost achitată suma de 1000 RON, lui Boga Imre, cu titlul de comision pentru intermedierea afacerii ?i a fost men?ionat un martor testimonial care nu este cunoscut, nu a participat la tranzac?ie, nu a fost martor ocular al în?elegerii păr?ilor ?i nu cunoa?te nimic din ceea ce s-a cerut în instan?ă. Vânzătorul L***** E****** a pretins plata pre?ului de 19625 RON, conform contractului încheiat între păr?i ?i agreează un nou termen la plată. Cumpărătorul C***** D****** a arătat că are asupra sa suma de 1.700 euro pe care îi poate înmâna vânzătorului dar nu are posibilitatea să achite tot pre?ul având în vedere pierderile suferite. L***** E****** a declarat că este de acord să primească suma de 1.700 euro (echivalentul în lei a sumei de 7.871 calculat la cursul de 4,63 RON / euro, conform în?elegerii păr?ilor), iar pentru restul sumei este dispus a a?tepta un an de zile dar să îi fie plătit tot pre?ul. Totodată L***** E****** a recunoscut faptul că suma de 1000 RON din pre?ul de vânzare a animalelor a fost înmânată lui Goga Imre cu titlul drept comision de intermediere a tranzac?iilor ?i a fost de acord să fie scăzută din pre?ul total de 19625 RON, rezultând astfel o crean?ă în debit de 18625 RON. Din suma de 18.625 RON a fost scăzută suma înmânată în timpul procedurii de mediere în cuantum de 7871 RON rezultând astfel un debit de 10.754 RON din care parte L***** E****** a renun?at la suma de 754 RON în favoarea lui C***** D******, astfel suma finală rămasă în debit este de 10.000 RON, ce devine certă, lichidă ?i exigibilă, urmând a fi achitată în termen de cel mult 12 luni, de la data semnării prezentului acord de mediere între păr?i, respectiv până la data de 31 mai 2019, în contul bancar al păr?ii Lăutar Dumitru L***** E******, având cod IBAN RO 30 RZBR 0000 0600 1220 9728 deschis la banca Raiffeisen Bank sucursala Sfântu Gheorghe jude?ul Covasna. În solu?ionarea prezentului diferend între păr?i s-au avut în vedere ?i prevederile legale în vigoare respectiv prevederile art. 1270 Cod Civil unde este instituit principiul respectării conven?iilor legal făcute între păr?ile contractante, în caz contrar fiind antrenată răspunderea civilă contractuală a păr?ii care nu a respectat obliga?iile contractuale. În cauză partea L***** E****** a făcut dovada existen?ei contractului încheiat între păr?i precum ?i a faptului că a îndeplinit obliga?iile ce îi reveneau sus?inând că partea C***** D****** nu a îndeplinit obliga?ia de plată. În virtutea contractului partea L***** E****** ?i-a asumat obliga?ia de a face, pe care a respectat-o, respectiv aceea de a vinde ?i a preda la adresa de domiciliu animalele cumpărate de C***** D******, astfel încât condi?iile angajării răspunderii civile contractuale au fost îndeplinite în cauză. Astfel, fapta ilicita există când parte contractuală C***** D****** nerespectând obliga?ia contractuală de plată a animalelor cumpărate ?i care i-au fost predate în cantitate agreată de către păr?i ?i pe care şi-a asumat-o prin contractul semnat era obligat la plata pre?ului. De asemenea, prin neîndeplinirea obliga?iei în patrimoniul păr?ii L***** E****** s-a produs un prejudiciu întrucât pentru caprinele vândute acesta nu a mai încasat pre?ul convenit. În cauză este îndeplinită ?i condi?ia legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita ?i prejudiciul creat vânzătorului de către cumpărător, iar elementul subiectiv a fost verificat în spe?ă prin semnarea contractului cumpărătorul însu?indu-?i ?i obliga?ia de a plăti pre?ul pentru animalele cumpărate, precum ?i riscul acestora, animale de care a beneficiat, chiar dacă a înregistrat cheltuieli de între?inere pe care le-a invocat în apărare, dar totu?i a fost considerat că aceasta a nesocotit obliga?ia de plată în cuno?tin?ă de cauză. Fa?ă de întrunirea în cauză a celor patru condi?ii, care au fost explicate de către subsemnatul mediator păr?ilor aflate la mediere ?i faptul că poate fi constatată inclusiv de către instan?a de judecată, antrenarea în răspunderea contractuală a cumpărătorului C***** D******, conform art. 1350 Cod Civil ?i fa?ă de faptul că L***** E****** a justificat de?inerea fa?ă de acesta a unei crean?e de 19625 RON, ce îndepline?te cerin?ele prevăzute de art. 662 C.proc.civ., respectiv crean?a este certă lichidă ?i exigibilă, păr?ile au în?eles cadru legal ?i faptul trebuie să depună efortul în sus?inerea pe calea medierii a cauzei. Pentru considerentele arătate anterior, păr?ile au în?eles să solu?ioneze diferendul dedus judecă?ii ce face obiectul dosarului 1175/322/2018, aflat pe fond la Judecătoria Târgu Secuiesc, să fie achitată o parte din pre? în sumă de 7871 RON ?i recunoscut comisionul de 1000 RON, înmânat intermediarului Boga Imre, precum ?i renun?area la suma de 754 RON în favoarea lui C***** D******, în final suma debit de 10.000 RON urmând a fi achitată cel mai târziu la data de 31 mai 2019 de către debitorul C***** D******, crean?a fiind socotită certă, lichidă ?i exigibilă, de către păr?i, motiv pentru care în conformitate cu dispozi?iile legale mai sus men?ionate păr?ile au decis semnarea prezentului acord de mediere. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată ?i nu con?ine clauze care să aducă atingere legii ?i ordinii publice ?i urmează a fi transmisă instan?ei de judecată competente, atât acordul de mediere, cât ?i procesul verbal de încheiere a medierii în original ?i în format electronic, conform în?elegerii păr?ilor ?i prevederilor art. 61 din Legea nr. 192/2006 privind medierea. Potrivit art. 63 din Legea nr. 192/2006 în cazul în care litigiul a fost solu?ionat pe calea medierii, instan?a va pronun?a la cererea păr?ilor o hotărâre, dispozi?iile art. 432 - 434 din Codul de Procedură Civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. Potrivit art. 63 alin. 2 din Legea 192/2006, odată cu pronun?area hotărârii instan?a va dispune la cererea păr?ii interesate restituirea taxei judiciare de timbru plătită pentru învestirea acesteia, în acest caz partea L***** E****** ?i-a exprimat dorin?a ca taxa judiciară de timbru achitată în valoare de 1.086,25 RON să îi fi restituită, conform legii. Hotărârea prin care instan?a încuviin?ează în?elegerea păr?ilor se dă în cameră de consiliu ?i constituie titlu executoriu în condi?iile legii. Dispozi?iile art. 438-441, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă republicată cu modificările ?i completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Încheiat azi, 5 iunie 2018, la sediul Biroului de mediator Tabalai Gheorghe, în 4 exemplare originale, toate având valoare juridică egală, câte unul pentru fiecare parte, unul pentru instan?a de judecată, iar unul pentru arhiva Biroului de mediator Semnătura L***** E****** Semnătura C***** D******”. În temeiul art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, dispune restituirea către reclamant a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1087 lei, plătită pentru învestirea instan?ei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la registratura Judecătoriei Târgu Secuiesc. Pronunţată azi, 16.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 914/2018 din 16.10.2018
  • Sedinta din data de 02.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 16.10.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD