Dosar 1175/96/2018 din 24.10.2018

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1175/96/2018
Data dosar:
24.10.2018
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 11:00

    Complet: C3LM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta SUCI RUXANDRA – GABRIELA, în contradictoriu cu pârâta S.C. HĂŞMAŞ – COM S.R.L., cu sediul în or. Bălan, str. 1 Decembrie, nr. 68, sc. 1, parter, jud. Harghita şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească pe seama reclamantei suma brută de 1.530 lei, cu titlu de drepturi salariale, cuvenite şi neachitate, pentru luna aprilie 2018. Respinge celelalte capete de cerere. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în data de 14.03.2019, în condiţiile prevederilor art. 396, alin. 2 din Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 398/2019 din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 07.03.2019 la ora 11:00

    Complet: C3LM
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 14 martie 2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2019
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 11:00

    Complet: C3LM
  • Amână cauza

    pentru administrarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 13.12.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD