D***** G***** L********
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul D***** G***** L******** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B*******, cu privire la procesul-verbal de contravenţie seria PBTX NR 76840/17.07.2018 Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.03.2019
Hotarare 950/2019 din 15.03.2019Amână pronunţarea la data de 15.03.2019. Stabileşte ca pronunţarea să se realizeze potrivit art. 396 alin. (2) C.proc.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2019Având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea nr. 37/21.12.2018 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Botoşani ( prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului CSC3, noilor complete de stagiari din cadrul Secţiei Civile, în ordine cronologică), văzând şi procesul – verbal din data de 22.01.2019 în conformitate cu care redistribuirea se va face începând cu completul CSC05, instanţa apreciază că este justificată acordarea unui termen în vederea continuării judecării cauzei de către completul învestit în urma redistribuirii, respectiv completul CSC03.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019