U************ D** O*****
ReclamantS**** D***** A*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U************ D** O*****, în contradictoriu cu pârâta S**** D***** A******* . Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlu de debit principal reprezentând taxă de ?colarizare neachitată aferentă anului universitar 2013 – 2014. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 662,85 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05% /zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de la data scadenţei, respectiv 05.05.2014 şi până la data de 17.05.2018, precum şi în continuare până la plata efectivă a debitului principal, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi limita valorică a taxei neplătite. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.04.2019.
Hotarare 2256/2019 din 11.04.2019Amână pronunţarea la 11.04.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă
Incheiere de sedinta din 07.03.2019admite excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi decade pârâta din dreptul de a invoca această excepţie, conform art. 208 alin. 2 C.proc.civ. coroborat cu art. 2512 şi 2513 C.civ., respingând în consecinţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca tardivă. Pentru emiterea unei adrese către reclamantă, cu menţiunea de a depune anexei nr. 16 la Hotărârea Senatului nr. 31/22.07.2013 în integralitate
Incheiere de sedinta din 07.02.2019pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare
Incheiere de sedinta din 10.01.2019pentru a se comunica reclamantei întâmpinarea formulată de pârâtă
Incheiere de sedinta din 29.11.2018