D***** L**** D******
InculpatÎn baza art. 346 al. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 2347/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin care a fost trimis în judecată inculpatul D***** L**** D******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută de art.336 alin.1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Adjud este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 al. 1 şi art. 41 al. 1 lit. a Cod procedură penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D***** L**** D******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 21.06.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 21.06.2018