D**** G******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite, in parte, acţiunea. Anuleaza decizia nr. 278488/01.02.2018, emisa de Casa Locala de Pensii Sector 2. Obliga pârâta să emită o noua decizie de pensie, prin care să stabilească pensia cuvenita reclamantului, retroactiv, începând cu data de 04.01.2018, cu valorificarea veniturilor suplimentare evidenţiate la rubrica „Total”, reprezentând acord si prime, evidenţiate în adeverinţa nr. 1102/2320 din 27.11.2017, emisa de Institutul de Studii si Proiectări Cai Ferate S.A.. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, pe perioada 04.01.2018, la zi, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plaţii efective. Respinge capatul de cerere privind obligarea paratei la plata caheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat. Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 18.06.2018
Hotarare 4991/2018 din 18.06.2018Amână pronunţarea pentru data de 18.06.2018. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2018