U************ D** O*****
ReclamantI****** D*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U************ D** O***** în contradictoriu cu pârâta I****** D*****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.540 de lei cu titlu de debit principal, reprezentând taxă de şcolarizare neachitată aferentă anului universitar 2015 – 2016. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 697,24 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05% /zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, de la scadenţă şi până la data de 29.05.2018, care se vor calcula în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi limita valorică a taxei neplătite. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12 decembrie 2018.
Hotarare 7173/2018 din 12.12.2018Amână pronunţarea la 12.12.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2018