P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantA****** A*****
Intimat InculpatD.P. 355 În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr.2125/2017 data de 14.12.2017, pronunţată de Judecătoria Bacău. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată, reţine cauza spre rejudecare şi în fond; În baza art.396 alin.1,2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul A****** A*****, ---, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art.91 alin.1 lit.a Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere. Fixează, în baza art.92 Cod penal, un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art.93 alin.1 şi 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria comunei Răcăciuni, jud. Bacău, sau la Primăria comunei Nicolae Bălcescu, jud. Bacău, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin.1 Cod penal, în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin.3 Cod penal, în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2018.
Hotarare 355/2018 din 13.03.2018