O****** M***** R*****
IntimatJudecătoria Cluj-Napoca Dosar nr. 11990/211/2018 MINUTA SENTINŢEI PENALE nr._____ din 17.09.2018 În temeiul art. 597, art. 582 CPP, art. 88 CP, respinge sesizarea formulată de către SERVICIUL DE PROBAŢIUNE CLUJ, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare sub supraveghere, aplicată persoanei condamnate -O****** M***** R***** – la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, -prin Sentinţa penală nr. 366/2018 din 16.02.2018, dosar nr. 14858/211/2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.p. În temeiul art. 272 alin. 1, art. 274 alin. 1 CPP dispune ca plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu d-na. av. Marc Ioana să rămână în sarcina statului şi să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP dispune ca celelalte cheltuieli judiciare în sumă de 100 de lei avansate de stat să fie suportate de către acesta. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.09.2018. PREŞEDINTE Eugen Gheorghe Crişan
Hotarare 2615/2018 din 17.09.2018