O**** D****
PârâtC***** S***** R*********** T**** S***** T****
ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta S.C.CARLOG S.R.O în contradictoriu cu pârâtul ONIŢĂ DĂNUŢ, şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 323/LM/4.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 11994/271/2016**, în sensul că se va trece corect numele reclamantei ca fiind S.C.CARLOG S.R.O, în loc de S.C.CÂRLOG S.R.O cum din eroare a fost menţionat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 29.06.2018
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.06.2018Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C.CÂRLOG S.R.O. în contradictoriu cu pârâtul ONIŢĂ DĂNUŢ şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 900 euro, reprezentând diurnă încasată necuvenit, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 10.02.2015 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1580,58 lei şi 250 euro. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din 04.05.2018.
Hotarare 323/2018 din 04.05.2018Amână pronunţarea la data de 04.05.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2018Amână pronunţarea la 20.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2018faţă de lipsă de procedură cu pârâtul,
Incheiere de sedinta din 01.03.2018