M******* L**** A**** C* D*** A***
Recurent ReclamantU************ D* M******* S* F******* T**** M****
Intimat PârâtAdmite cererea de recurs formulată de reclamanta Mahamoud Leila Ahmed (cu dom.) împotriva sentinţei nr. 754/19.07.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1200 /102/2018. Casează hotărârea atacată şi rejudecând cauza în limitele casării, admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Mahamoud Leila Ahmed în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Tg-Mureş (cu sediul). Dispune suspendarea executării deciziei nr. 310/09.05.2018 emise de pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Tg-Mureş până la pronunţarea instanţei de fond. Definitivă. Pronunţată în data de 27.09. 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei .
Hotarare 1698/2018 din 27.09.2018Amână pronunţarea hotărârii la data de 27 septembrie 2018, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 19 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018