L***** V****** M******** H****
CreditorV****** J***********
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Siegmeth Robert Alin, Încuviinţează executarea silită in dosarul execuţional nr. ...al Biroului Executorului Judecătoresc Siegmeth Robert Alin, la cererea creditorului/creditoarei LIPPET-VELCIOV Magdalena Hilde prin Cabinet Avocat Hilca Stelian, împotriva debitorului/debitoarei VELCIOV Johann (Ioan), Autorizează creditorul să treacă la executarea silită, în toate formele prevăzute de lege, în vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de Hotărârea civilă nr. ...a Judecătoriei Frankenthal (Pfalz) executorie la ...tradusă, legalizată şi apostilată, Certificat privind o hotărâre în materie civilă sau comercială conform art. 53 Regulamentul (UE) nr. ...al Parlamentului European şi al consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială emis de Judecătoria Frankenthal-limba germană şi limba română pentru obligaţiile stabilite în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2018.
Incheiere de executare silita 637/2018 din 03.10.2018