S****** S*****
ReclamantM* T**** S**** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SORCANI SRL în contradictoriu cu pârâta M. TRANS SPEED SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1844,50 lei, reprezentând contravaloare transport marfă, la care se adaugă dobândă legală penalizatoare în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data introducerii cererii (01.11.2018) până la data plăţii efective, precum şi suma de 40 de euro cu titlu de daune interese suplimentare minimale. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 381,6 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată, astăzi, 06.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6570/2019 din 06.12.2019Amână pronun?area la 6.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2019lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 11.10.2019pt comunicarea precizării de actiune.
Incheiere de sedinta din 13.09.2019În baza art. 400 C.proc.civ., dispune repunerea pe rol a cauzei. Stabileşte termen la data de 13.09.2019, sala A, ora 9, şi dispune citarea părţilor. Reclamanta se va cita cu menţiunea să precizeze în scris dacă solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale sau la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1%, şi să arate perioada pentru care se solicită dobânda legală/penalităţile de întârziere, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 05.07.2019.
Incheiere de sedinta din 05.07.2019Amână pronun?area la 05.07.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2019lipsa de procedura.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019lipsa de procedura cu debitorul.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019administrare proba cu interogatoriul.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019