R**** (***** P**** A****
Intimat Intervenient în nume propriuB***** E***** T******
Apelant ReclamantR********* B*** S*
Apelant PârâtRespinge ca nefondat apelul promovat de către apelanta-pârâtă. Admite apelul promovat de către apelantul-reclamant. Schimbă în parte sentinţa apelată şi, evocând fondul, admite şi capătul de cerere privitor la comisionul de administrare astfel că, Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută în art. 6.3 din contract şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a acestei clauze. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, până în prezent. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se depune, sub sancţiunea nulităţii, la CA Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.03.2019.
Hotarare 122/2019 din 20.03.2019Amână pronunţarea la data de 20 martie 2019, pentru a delibera şi a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2019