M***** V********
ReclamantR********* M******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei înregistrată sub nr. 12077/200/2018, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta M***** V******** în contradictoriu cu pârâta RÎMNICEANU MIHAELA, administrator al SC VISUAL COMMINICATION CONSULTING SRL, în favoarea Tribunalului Buzău– Secţia I Civilă, complet specializat ligii de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va înainta de îndată dosarul. Definitivă. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.02.2019.
Hotarare 736/2019 din 20.02.2019În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 20.02.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2019