C****** F*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Cristia F. Fănică , pentru săvâr?irea infrac?iunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prev. de art. 336 alin 1 C. pen. cu aplicarea art. 44 alin 1 C.pen. la 8 luni închisoare. Constată că infracţiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de mai sus este concurentă cu infracţiunea pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr . 855/17.05.2017 a Judecătoriei Focşani rămasă definitivă prin neapelare în baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.p., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare sporită cu 2 luni şi 20 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 luni şi 20 de zile. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. va impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Păuleşti, jude?ul Vrancea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 alin 1 C. p.p obligă inculpatul să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 25 februarie 2019.
Hotarare 292/2019 din 25.02.2019Stabileşte termen pentru pronunţare asupra cauzei la data de 25.02.2019. Pronunţată în sedinta publica , astazi 20.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2019faţă de lipsa inculpatului şi a martorului care va fi din nou citat la adresa indicată în rechizitoriu şi pentru care se vor emite mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019termen acordat faţă de lipsa inculpatului care va fi din nou citat la adresa indicată în rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018