S* O**** E***** S**
PetentC******** L**** A* M********** F************** L*****
IntimatAmână pronunţarea în cauză la data de 28 Iulie 2020 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14 Iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.07.2020Constată intervenită suspendarea de drept a cauzei, în baza dispozitiilor art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui Românei nr. 195/16.03.2020.
Acordă cauzei un nou termen de judecată la data de 14.04.2020, pentru când se vor cita părţile, intimatul cu menţiunea de a comunica, până la termenul de judecată acordat cauzei, dacă este sau nu de acord cu cererea de renunţare formulată de petentă, cu privire la capătul II din acţiune, lipsa unui răspuns echivalând cu un acord tacit cu privire la cererea de renunţare, precum si de a depune la dosar istoricul contravenţional al petentei S* O**** E***** S** si dovada comunicării către aceasta a actului constatator (proces verbal de contravenţie).
Incheiere de sedinta din 21.02.2020complet desfiintat/dosar repartizat ciclic
termen pentru a se depune la dosar autorizatia de functionare pe anul 2018.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019termen acordat pentru a se lua la cunoştinta de intampinare
Incheiere de sedinta din 11.06.2019termen acordat avand in vedere cererea de amanare
Incheiere de sedinta din 26.03.2019complet desfiintat/dosar repartizat ciclic