S* S****** A************ S**
PetentG**** N******** D* M**** S******** C************* J******* B****
IntimatAdmite, în parte, acţiunea civilă având ca obiect „anulare proces verbal de contravenţie”, formulata de petenta S* S****** A************ S**, în contradictoriu cu intimata GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate petentei, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GNM nr. 12581/04.09.2018, în cuantum de 100.000 lei, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.04.2019.
Hotarare 1842/2019 din 12.04.2019Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 12.04.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2019Amână pronunţarea pentru data de 29.03.2019, pronunţarea urmând a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 31.01.2019