D******* G******* A F********* P****** C********** - A************ J******** A F********* P****** B****
CreditorE*** P****** S**
Debitorconexat la dosar nr. 2527/111/2018
Incheiere finala dezinvestire din 13.12.2018Admite cererea formulată de creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului . În temeiul art.72 alin 6 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului Eldi Project S.R.L.. În temeiul art. 73 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe Casa de Insolvenţă Crişana S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, a cărui retribuţie provizorie va fi de 500 lei, urmând să depună un decont în acest sens. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 100 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, In termen de 40 zile, administratorul judiciar va depune la dosar raportul prevăzut la art. 97 (1) din Legea 85/2014, care va cuprinde indicaţiile şi documentele doveditoare prevăzute la alin. 2 al acestui articol. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la 05.11.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 26.11.2018. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la data de 24.12.2018. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 30.11.2018 ora 10 la sediul debitorului şi convoacă creditorii debitorului. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 13.12.2018, cam. 66, ora 9,00. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. În temeiul art. 76 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, realizată prin publicare în BPI, ce va fi depus la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 20.09.2018.
Hotarare intermediara 880/2018 din 20.09.2018