I****** M***** D**
Reclamant PetentV***** I* O*****
PârâtC********* ( V***** ) E********
PârâtV***** I** - d******
PârâtC****** J******** D*** D* A******* A L****** F******* F******
PârâtStabileşte în sarcina reclamantului I****** M***** D** obligaţia de a achita o diferenţă de onorariu în cuantum de 100 lei pentru expertul Momîrleanu Gabriel Constantin şi o diferenţă de onorariu în cuantum de 1.500 lei pentru expertul Ştefănescu Ileana. Încheierea este executorie în ceea ce priveşte plata diferenţelor de onorariu stabilite pentru experţi. Emite adrese către experţii Momîrleanu Gabriel Constantin, Ştefănescu Ileana şi Nicolaescu Constantin pentru a efectua expertizele dispuse, cu obiectivele deja stabilite. Încuviinţează cererea reclamantului prin care solicită ca la efectuarea expertizelor să participe experţi-parte, punându-i în vedere ca în termen de 5 zile din acest moment să depună la dosar o listă prin care să nominalizeze numele şi adresele experţilor consilieri. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 22.02.2023, ora 12:40, completul C3-4, sala 2, dată la care reclamantul şi pârâtele persoane juridice au termen în cunoştinţă, potrivit prevederilor art. 229 alin.1 C.pr.civ., urmând a fi citaţi pârâţii persoane fizice. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.12.2022În baza art. 155 indice 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei. Cu drept de recurs pe toata durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.02.2022.
Incheiere suspendare din 09.02.2022Pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare în specializarea topografie, cadastru, geodezie, încuviinţează cererile formulate de către domnii experţi Momîrleanu Gabriel Constantin, Nicolaescu Constantin şi Ştefănescu Ileana, astfel că dispune majorarea onorariului provizoriu, pentru fiecare, cu suma de 1.500 lei. Stabileşte în sarcina reclamantului I****** M***** D** să achite suma de 1.500 lei pentru dl. expert Momîrleanu Gabriel Constantin, precum şi suma de 1.500 lei pentru dna. expert Ştefănescu Ileana, urmând ca în termen de 5 zile de la acest termen de judecată să achite sumele fixate cu titlu de diferenţă de onorarii provizorii şi să comunice chitanţele de plată la dosar, în original, sub sancţiunea suspendării judecăţii prevăzută de art. 155 ind. 1 V.C.Pr.civ. Stabileşte în sarcina pârâtului Viscol Ovidiu să achite suma de 1.500 lei pentru dl. expert Nicolaescu Constantin, cu titlu de diferenţă de onorariu provizoriu, urmând ca în termen de 5 zile de la acest termen de judecată să achite suma fixată şi să comunice la dosar chitanţa de plată, în original. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 09.02.2022, completul C3-4, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţei de judecată, dată la care se vor cita pârâţii C********* ( V***** ) E********, Viscol Iulica, Viscol Remus, Smarandache Camelia, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021În baza art. 155 indice 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei. Cu drept de recurs pe toata durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2020.
Incheiere suspendare din 22.01.2020Admite în parte cererea formulată de doamna expert Ştefănescu Ileana, în sensul că va dispune majorarea onorariului provizoriu pentru fiecare expert în parte cu suma de 1.500 lei. Pune în vedere reclamantului, prin încheiere, ca în termen de zece zile să achite, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 242 C.p.civ., o diferenţă de onorariu provizoriu pentru fiecare expert în parte de 1.500 lei. Constată că deja s-au stabilit obiectivele expertizei, astfel că respinge cererea de reducere a obiectivelor expertizei. Emite adresă către experţii desemnaţi în cauză pentru a le comunica faptul că s-a admis cererea de majorare a onorariului provizoriu de expert, că prin încheierea de şedinţă i s-a pus în vedere reclamantului să achite diferenţa, precum şi faptul că se va emite adresă către aceştia pentru a efectua expertiza după achitarea acestei diferenţe. Amână cauza pentru ca reclamantul să achite diferenţa de onorariu provizoriu de expert. Acordă un nou termen de judecată la data de 22.01.2020, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Revine cu adresă, cu avertisment de amendă, către experţii desemnaţi în cauză în vederea efectuării şi depunerii lucrărilor de expertiză. Respinge solicitarea reclamantului de revenire cu adresă în vederea depunerii situaţiei juridice a terenurilor. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 27.11.2019, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Revine cu adresă către experţii desemnaţi în cauză în vederea efectuării şi depunerii lucrărilor de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 09.10.2019, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019Constată că copia titlului de proprietate aflată la fila 803 este identică cu originalul prezentat de pârât în şedinţa publică. Prin tragere la sorţi, înlocuieşte pe domnul expert D.A.V. cu doamna expert Ş.I.. Dispune transferarea sumei achitate în contul domnului expert D.A.V. către doamna Ş.I.. Emite adresă către doamna expert Ş.I., precum şi către domnii experţi M.G.C. şi N.C. în vederea efectuării lucrării. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Dolj pentru a se comunica numele expertului înlocuitor desemnat în cauză prin tragere la sorţi în persoana doamnei Ş.I., precum şi transferul către aceasta a sumei achitate pentru expert D.A.V. . Aduce la cunoştinţă domnului expert D.A.V. faptul că a fost înlocuit şi îi pune în vedere ca, în situaţia în care a încasat onorariul, să îl restituie către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Dolj. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 26.06.2019, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2019.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire formulată de domnul expert M.G.. Admite cererea de înlocuire formulată de domnul expert D.A.V.. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Dolj cu solicitarea de a ne comunica lista experţilor cu specializare topografie. Revene cu adresă către Comisia Locala Melinesti de Aplicare a Legilor Fondului Funciar potrivit filei 1173, respectiv se solicită acesteia să ne comunice situaţia juridică la data de 01.01.1991 a terenurilor intravilane şi extravilane aflate în continuarea acestora din tarlaua 5, parcelele 189-201 şi la data pronunţării sentinţei nr. ... din ... pronunţată de Judecătoria Craiova, la data pronunţării sentinţei nr. ... a Judecătoriei Craiova şi ... dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ. La adresă se ataşează copie a anexei de la fila 1189 şi i se pune în vedere că în această anexă nu figurează şi parcelele cuprinse în intervalul 189-201. Pune în vedere Comisiei Locale Melinesti de Aplicare a Legilor Fondului Funciar să depună raportul parcelar şi cu privire la aceste parcele. Pune în vedere reclamantului să depună sentinţa civilă nr. 8966 pentru a verifica dacă este din 10.06.1994. Pune în vedere pârâtului V***** I* O***** să prezinte instanţei pentru confruntare titlul de proprietate nr. 647-1400 din 26.07.1997 în original, copia fiind depusă la fila 803. Pune în vedere pârâtei Comisia Judeteana Dolj de Aplicare a Legilor Fondului Funciar să depună la dosar hotărârea Comisiei Judetene Dolj de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de validare şi decizia Comisiei Judetene Dolj de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de emitere a titlurilor de proprietate nr. ...din 24.11.1994, ... din 26.07.1996 şi ... din 26.07.1997, aflate la filele 801, 802 şi 803 din dosar. La adresa emisă de instanţă se ataşează şi copii ale acestor file. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 08.05.2019, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Revine cu adresă către experţii desemnaţi în cauză în vederea efectuării şi depunerii lucrărilor de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 27.03.2019, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Revine cu adresă către experţii desemnaţi în cauză în vederea efectuării şi depunerii lucrărilor de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 06.02.2019, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Dispune modificarea citativului, în sensul că nu se va mai cita .... Revine cu adresă către experţii desemnaţi în cauză în vederea efectuării şi depunerii la dosar a lucrării de expertiză. Pune în vedere pârâtului V.O. faptul că are posibilitatea de a îşi angaja apărător până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 12.12.2018, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 31.10.2018